Top 100 filme ale secolului XXI

Movie_Reel_2

Cei de la BBC Culture s-au gândit să facă o chestie tare mișto. Au rugat 177 de critici de film din toată lumea sa facă un top al filmelor apărute după anul 2000. Mi s-a părut faină ideea și am preluat-o pe blog. Linkul oficial este aici. Dar să vedem topul:

100. Toni Erdmann (Maren Ade, 2016)
100. Requiem for a Dream (Darren Aronofsky, 2000)
100. Carlos (Olivier Assayas, 2010)
99. The Gleaners and I (Agnès Varda, 2000)
98. Ten (Abbas Kiarostami, 2002)
97. White Material (Claire Denis, 2009)
96. Finding Nemo (Andrew Stanton, 2003)
95. Moonrise Kingdom (Wes Anderson, 2012)
94. Let the Right One In (Tomas Alfredson, 2008)
93. Ratatouille (Brad Bird, 2007)
92. The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford (Andrew Dominik, 2007)
91. The Secret in Their Eyes (Juan José Campanella, 2009)
90. The Pianist (Roman Polanski, 2002)
89. The Headless Woman (Lucrecia Martel, 2008)
88. Spotlight (Tom McCarthy, 2015)
87. Amélie (Jean-Pierre Jeunet, 2001)
86. Far From Heaven (Todd Haynes, 2002)
85. A Prophet (Jacques Audiard, 2009)
84. Her (Spike Jonze, 2013)
83. A.I. Artificial Intelligence (Steven Spielberg, 2001)
82. A Serious Man (Joel and Ethan Coen, 2009)
81. Shame (Steve McQueen, 2011)
80. The Return (Andrey Zvyagintsev, 2003)
79. Almost Famous (Cameron Crowe, 2000)
78. The Wolf of Wall Street (Martin Scorsese, 2013)
77. The Diving Bell and the Butterfly (Julian Schnabel, 2007)
76. Dogville (Lars von Trier, 2003)
75. Inherent Vice (Paul Thomas Anderson, 2014)
74. Spring Breakers (Harmony Korine, 2012)
73. Before Sunset (Richard Linklater, 2004)
72. Only Lovers Left Alive (Jim Jarmusch, 2013)
71. Tabu (Miguel Gomes, 2012)
70. Stories We Tell (Sarah Polley, 2012)
69. Carol (Todd Haynes, 2015)
68. The Royal Tenenbaums (Wes Anderson, 2001)
67. The Hurt Locker (Kathryn Bigelow, 2008)
66. Spring, Summer, Fall, Winter…and Spring (Kim Ki-duk, 2003)
65. Fish Tank (Andrea Arnold, 2009)
64. The Great Beauty (Paolo Sorrentino, 2013)
63. The Turin Horse (Béla Tarr and Ágnes Hranitzky, 2011)
62. Inglourious Basterds (Quentin Tarantino, 2009)
61. Under the Skin (Jonathan Glazer, 2013)
60. Syndromes and a Century (Apichatpong Weerasethakul, 2006)
59. A History of Violence (David Cronenberg, 2005)
58. Moolaadé (Ousmane Sembène, 2004)
57. Zero Dark Thirty (Kathryn Bigelow, 2012)
56. Werckmeister Harmonies (Béla Tarr, director; Ágnes Hranitzky, co-director, 2000)
55. Ida (Paweł Pawlikowski, 2013)
54. Once Upon a Time in Anatolia (Nuri Bilge Ceylan, 2011)
53. Moulin Rouge! (Baz Luhrmann, 2001)
52. Tropical Malady (Apichatpong Weerasethakul, 2004)
51. Inception (Christopher Nolan, 2010)
50. The Assassin (Hou Hsiao-hsien, 2015)
49. Goodbye to Language (Jean-Luc Godard, 2014)
48. Brooklyn (John Crowley, 2015)
47. Leviathan (Andrey Zvyagintsev, 2014)
46. Certified Copy (Abbas Kiarostami, 2010)
45. Blue Is the Warmest Color (Abdellatif Kechiche, 2013)
44. 12 Years a Slave (Steve McQueen, 2013)
43. Melancholia (Lars von Trier, 2011)
42. Amour (Michael Haneke, 2012)
41. Inside Out (Pete Docter, 2015)
40. Brokeback Mountain (Ang Lee, 2005)
39. The New World (Terrence Malick, 2005)
38. City of God (Fernando Meirelles and Kátia Lund, 2002)
37. Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives (Apichatpong Weerasethakul, 2010)
36. Timbuktu (Abderrahmane Sissako, 2014)
35. Crouching Tiger, Hidden Dragon (Ang Lee, 2000)
34. Son of Saul (László Nemes, 2015)
33. The Dark Knight (Christopher Nolan, 2008)
32. The Lives of Others (Florian Henckel von Donnersmarck, 2006)
31. Margaret (Kenneth Lonergan, 2011)
30. Oldboy (Park Chan-wook, 2003)
29. WALL-E (Andrew Stanton, 2008)
28. Talk to Her (Pedro Almodóvar, 2002)
27. The Social Network (David Fincher, 2010)
26. 25th Hour (Spike Lee, 2002)
25. Memento (Christopher Nolan, 2000)
24. The Master (Paul Thomas Anderson, 2012)
23. Caché (Michael Haneke, 2005)
22. Lost in Translation (Sofia Coppola, 2003)
21. The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson, 2014)
20. Synecdoche, New York (Charlie Kaufman, 2008)
19. Mad Max: Fury Road (George Miller, 2015)
18. The White Ribbon (Michael Haneke, 2009)
17. Pan’s Labyrinth (Guillermo Del Toro, 2006)
16. Holy Motors (Leos Carax, 2012)
15. 4 Months, 3 Weeks and 2 Days (Cristian Mungiu, 2007)
14. The Act of Killing (Joshua Oppenheimer, 2012)
13. Children of Men (Alfonso Cuarón, 2006)
12. Zodiac (David Fincher, 2007)
11. Inside Llewyn Davis (Joel and Ethan Coen, 2013)
10. No Country for Old Men (Joel and Ethan Coen, 2007)
9. A Separation (Asghar Farhadi, 2011)
8. Yi Yi: A One and a Two (Edward Yang, 2000)
7. The Tree of Life (Terrence Malick, 2011)
6. Eternal Sunshine of the Spotless Mind (Michel Gondry, 2004)
5. Boyhood (Richard Linklater, 2014)
4. Spirited Away (Hayao Miyazaki, 2001)
3. There Will Be Blood (Paul Thomas Anderson, 2007)
2. In the Mood for Love (Wong Kar-wai, 2000)
1. Mulholland Drive (David Lynch, 2001)

Am bolduit filmele văzute de mine din acest top. Sunt cam puține, 23 din 100. Voi? Câte ați văzut?

Am verificat bilete la Supercupa României și mi-a plăcut

Știu că sună ca un articol din VICE, dar asta se și vrea. Am avut ocazia în wekend-ul ce a trecut să fiu ticket boy la meciul din Supercupa României dintre Astra Ploiești și CFR Cluj desfășurat pe frumosul stadion din centrul Clujului, Cluj Arena.

Totul a pornit de la o “glumă” nevinovată. Un coleg de-ai mei mi-a zis într-o doară “Nu ai chef să mergi până la Cluj, sâmbătă, la meciul dinte Astra și CFR? Niște oameni faini, de la Bilete.ro caută colaboratori pentru partea de verificare bilete la intrarea în stadion.” Hopa. Asta nu mai făcusem până acum. Mi-am dat ok-ul și am pornit la drum sâmbătă dimineața spre frumosul Cluj. Un microbuz pus la dispoziție de cei de la bilete.ro plin de oameni faini, puși pe treabă, unii cu experință, alții “boboci”. Odată ajunși la stadion, am primit “echipamentul” de serviciu. Tricou, badge, stație de comunicare dar și o pelerină de ploaie (pentru că la Cluj nu contează ce sezon este, dacă se întâmplă Electric Castle, neapărat trebuie și ploaie – lucru dovedit ulterior, fucking 80 litri per metru pătrat în doar câteva ore).

Echipat corespunzător, mi-am luat în primire locul de la tribuna întâi, poarta 1. Am eu vaga impresie că, Elena, “șefa de trib” 🙂 m-a repartizat la o poartă mai “ușoară” fiind “bobocel”. Totul a mers ca și uns, fără incidente majore, un pic de înghesuială înainte să înceapă meciul dar per total – flawlees.

Și acum ce am înțeles eu din experiența asta. E un exercițiu fantastic de comunicare. Un exercițiu de câteva ore în condiții de presiune. Trebuie sa gândești rapid, nu toată lumea știe (chiar dacă pe biletele printate scriu detaliile exacte) pe unde se intră, se enervează atunci când scanează și nu pot intra. Fiind prima experiență de acest gen, nu pot zice nimic despre gradul de civilizație al suporterilor. Nu am grad de comparație. Au existat evident și genul de “suporteri” ce își pasau biletul odată validat prin gard, și aici vine al doilea exercițiu, cel de atenție. Dacă nu ești atent la ce se întâmplă în jurul tău poți fi “fraierit”, să pierzi timp să dai prin stație codul biletului, să pierzi timp explicându-i respectivului că un sistem de ticketing electronic nu poate da așa ușor eroare, plus că, fiind singura poartă de intrare la tribuna întâi, ar fi trebuit să treacă prin fața mea sau a colegului meu. 🙂

Rezumând, a fost o experiență super faină. Mi-a plăcut foarte mult și le mulțumesc celor de la bilete.ro și Elenei pentru oportunitate. Keep up the good work.

Lucruri simple

Totul a pornit de la o simplă discuție, într-o simplă dimineață de aprilie în autogara Păcii din militari. La 6.30 dimineața, un simplu șofer de autocar pe curse interne în România mi-a spus următoarele: „Nu cred că am avansat foarte mult, noi ca omenire. Eu fac comparație cu anii trecuți și mă inspir din ce văd zilnic. Dacă acum 10 ani autocarele erau pline de tineri ce mergeau veseli la facultate sau de oameni ce sporovăiau în pragul dimineții în drum spre servici, acum nu mai vezi așa ceva. Îți dau un simplu exemplu. Cursa de la Sibiu la Cluj. Ști ce văd acum dimineața? Oameni triști și crispați. Oameni care comunică doar pentru a afla unde este clinica de oncologie în Cluj sau spitalul județean. E trist și nu-mi place, dar ce știu eu? Sunt doar un simplu șofer.”

Cred că monologul acestui om spune extrem de multe. L-am tras de limbă și am aflat că are o familie numeroasă, că o duce bine, că și-a cumparat recent a doua mașină și că-i mulțumește lui Dumnezeu că toți ai lui sunt bine. Simplul lui discurs reprezintă realitatea pe care noi, cei din clădiri cu multe etaje și multe monitoare și multe lifturi și viață socială activă și conturi de facebook, twitter, instagram, etc, nu o vedem. La el este interacțiunea pură. El întâlnește și oameni de afaceri și țărani mucaliți ce merg la oraș. Tind să cred că percepția lui este mult mai adevărată decât realitatea semi-virtuală în care noi, ăștia puțin mai tineri și cu ceva carte J generația ’80, o avem astăzi.

Ar trebui să ieșim puțin din „bula” asta creată de noi, din mediul sigur ce ne înconjoară și să privim mai atent lumea din jurul nostru. Vă îndemn să faceți acest lucru ori de căte ori puteți. Veți rămâne puțin șocați și vă garantez că percepția voastră legată de viață se va schimba. În bine. Veți reuși să apreciați lucruri care acum vi se par insignifiante și lucruri mărețe vor deveni banale. Trebuie încercat. Măcar așa, ca exercițiu.

Siria – partea a V-a și mulțumiri

Există și un război împotriva terorismului/ ISIS. E o coaliție mondială de-facto în care vechii dușmani își dau mâna în stârpirea unui rău comun. Așa că pentru eradicarea ISIS, oricât ar dori să se lovească sub centură, americanii și rușii fac schimb de informații. Au colaborat și în alt fel. Pe toată durata celor cinci luni de intervenție rusă, SUA au furnizat rușilor pozițiile în care trupele de elită americane (Navy Seals) au acționat în Irak și Siria, asta pentru a evita ca bombardierele rusești să lovească tocmai acolo.

Ce este ISIS? Islamic State of Irak and Syria și nu vreo zeiță egipteană. Daesh pentru alții. O cronologie succintă/ incompletă a ISIS ar fi urmatoarea:

  • 1988 Osama din Laden inființează al-Qaeda
  • 1989 Abu Musab al-Zarqawi, ajunge în Afganistan să lupte împreuna cu mujahedinii împotriva sovieticilor
  • 1999 Abu Musab al-Zarqawi înființează organizația jihadistă Jama’at al-Tawhid wal-Jihad (JTJ)
  • 2004 Abu Musab al-Zarqawi se afiliază la al-Qaeda și schimbă denumirea în al-Qaeda în Irak
  • 2006 Abu Musab al-Zarqawi este ucis, iar al-Qaeda în Irak se transformă în ISI (Statul Islamic din Irak)
  • 2006-2013 ființează ISI și este condus de Abu Ayyub al-Masr (2006-2010), apoi de Abu Bakr al-Baghdadi (2010-prezent)
  • 2011 începe Războiul Civil din Siria și al-Baghdadi trimite oameni să lupte împotriva lui al-Assad
  • 2012 acest grup formeaza al-Nusra (al-Qaeda din Siria)
  • 2013 al-Nusra se desparte de ISI și jură credința lui Ayman al-Zawahiri (liderul al-Qaeda)
  • 2014 ISI se desparte de al-Qaeda și se tranforma in ISIS

În concluzie, ISIS a aparut ca „statˮ complet în urma cu doi ani cu tot tacâmul de legi (sharia).

De ce există atracție în rândul occidentalilor pentru extremiști? Un posibil răspuns ar fi ispita mistică, aura apocaliptică a războiului sfânt – jihadul. Unul dintre discursurile cele mai mobilizatoare face referire la personajul Madhi și la orașul Dabiq. ISIS prevestește Apocalipsa așa cum apare ea în escatologia musulmană. Se spune că va sosi curând Mahdi, un fel de persoana divină care va elibera lumea de rău. Este o echivalență cu a doua venire a lui Iisus. Va avea puterea lui Allah, va revarsa pacea pe pamânt. Potrivit Profetului, apocalipsa va porni în nordul Siriei, în zona orașului Dabiq, când armata Romei va da piept cu armata islamului. Atunci armata islamului va înfrânge armata creștinătății și va fi momentul începutului sfârșitului.

Există două coaliții care au același scop – distrugerea ISIS. Coaliția condusă de SUA poartă numele de Operațiunea Inherent Resolve și a început în 10.10.2014. Sunt state care intervin sau au intervenit direct: SUA, Marea Britanie, Franța etc.; state care au ajutat indirect: multe din UE; state care ajută umanitar: Japonia, Coreea de Sud și mai e Israelul, care ajută cu intelligence. Coaliția condusă de Rusia e construită în jurul guvernului sirian, la care se adaugă Irakul, Iranul și milițiile Hezbollah (copil iranian). Iar China ajută de pe margine, în special în deciziile Consiliului de Securitate ONU. Nu este exclus ca, în viitorul apropiat, și China să lanseze atacuri aeriene de pe singurul său portavion (Liaoning) ca să-și exerseze capacitatea nu doar la antrenamente, cum a făcut-o până acum. Rusia susține că intervenția ei a fost legitimă în contrast cu cea americană, deoarece a survenit doar în urma rugăminții guvernului țării și nu încălcând suveranitatea siriană, precum occidentalii.

Acum puțin timp a fost semnat un armistițiu între guvern și opoziție. Există o schimbare în viziunea Vestului în abordarea problemei în sensul „susțineriiˮ armatei siriene în lupta ei împotriva ISIS. Ajutorul dat armatei guvernamentale constă și în faptul că pozițiile ei n-au fost ținte pentru avioanele americane. Însă Vestul nu renunță la ideea debarcării lui al-Assad, mai devreme sau mai târziu, pentru că nu trebuie uitat, spun unii, că este responsabil de moartea a peste 250.000 de cetățeni. Problema refugiaților sirieni este gravă. Trecând peste ideea infiltrării teroriștilor printre refugiați, cifrele de la sfârșitul lui 2015 sunt următoarele: 14 milioane de sirieni necesită asistență umanitară; 4.5 milioane de sirieni sunt refugiați și 6.5 milioane s-au deplasat în alte părți ale Siriei; cei mai mulți refugiați au rămas în Orientul Mijlociu, iar 10% s-au îndreptat spre Europa; cei mai mulți refugiați îi are Turcia (2.2 milioane), Liban (1.2 milioane), Iordania (600.000) și altele. Cei mai mulți sirieni au plecat din țară din mai multe cauze, dintre care trei sunt primordiale. Violența – peste 300.000 de morți și peste 1.5 milioane de răniți din cauza războiului civil început în 2010. Prabușirea infrastructurii –  economia, sistemul sanitar și educational sunt la cote minime. Peste 2 milioane de copii de vârstă școlară nu mai merg la școală. 10.000 de școli au fost distruse. Siguranța copiilor, care au pierdut ani de școală și sunt în pericol să fie angrenați în război. Traumele suferite de copii în război vor avea sigur repercursiuni în viața lor de adulți europeni.

Așa că invitația cancelarului german de a invita refugiații sirieni a pornit dintr-un gest de omenie. Unde s-a ajuns, asta rămâne ca istoricii să decidă. Nu doar refugiații sirieni s-au îndreptat spre Germania, ci și alți sirieni, fără a fi în pericol de moarte în țara lor. Dar și alți arabi (din Afganistan sau Africa magrebiană). Iar trăsătura comună tuturor este religia musulmană. Unii se întreabă dacă în anii aceștia Europa a primit refugiați sau musulmani. Și nu este doar o nuanță lingvistică. Pentru că islamul poate aluneca ușor în islamism, în radicalizare, comparativ cu creștinismul sau budismul. Un procent mic dintre refugiați nutrește ura față de civilizația occidentală, cu toate că, paradoxal, ar dori să locuiască într-un oraă din vestul Europei. Musulmanii care au ajuns în Europa în ultimii douăzeci/ treizeci de ani nu s-au integrat și, mai mult, au creat comunități închise de tip chinatown în marile capitale, vezi cartierul Molenbeek din Bruxelles, unde, nu știu dacă e adevarată informația, poliția nici nu prea intervenea cu ușurință, o făcea chiar cu extrem de mare precauție. Din nefericire, Europa nu va scăpa de atacuri nici pe viitor.

Cam acesta a fost dragii mei serialul despre Siria. Sper că nu v-am plictisit foarte mult și ați avut răbdare să citiți până la final. Vreau să-i mulțumesc din suflet bunului meu prieten Bogdan A., fără a cărui muncă de documentare și punere în pagină aceste informații nu aveau cum să apară aici.

sursa pozei

Siria – partea a IV-a

Războiul „proxyˮ/ prin intermediari între cele doua mari tabere, SUA și aliații, care au intervenit în favoarea opoziției și Rusia & comp. care au stat de partea puterii. Rusia trăiește astăzi o nostalgie a statutului de mare putere din era sovietică. Astfel că incearcă, în special prin intermediul hard power, să cultive imaginea de mare actor pe scena lumii. Rata de succes pe termen lung va fi însă mică, deoarece îi lipsește puterea soft, o pârghie substanțială pentru prim-planul geopolitic. Azi nu este suficientă numai forța pumnului. Rusia se comportă ca un căpcăun cu pumni grei, însă cu picioare ceramice, căci economia nu-i mai permite o finanțare suficientă pentru domeniul preferat – armata. Rusia suferă de un complex de autoaparare, în sensul că traiește cu impresia că restul lumii, în special Vestul, încearcă să o cucerească, să o îngrădească, să-i frâneze dezvoltarea economică, să o hățuiască făra motiv. Așa că, în virtutea spațiului ei enorm, s-a gândit că singura manieră în care poate să se apere este să-și construiască multe rachete nucleare și să le amplaseze de-a lungul granițelor. La urma urmei ce este mai descurajant în materie de război decât numărul rachetelor balistice intercontinentale? Vestul a contracarat cu „scutul antirachetăˮ ca răspuns la eventuale amenințări din partea răsăriteană, inclusiv a Rusiei. Fiecare să decida – cine e mai îndreptățit/ pașnic dintre doi vecini, acela care își construiește o suliță sau acela care își face un scut?

Un război „proxyˮ este o confruntare între marii actori internaționali care își aruncă palme indirect, motivați de o conjunctură dintr-un terț stat. Au existat numeroase momente încinse pe toată durata războiului rece în care URSS s-a „războitˮ cu Vestul, anume Războaiele din Indochina, Conflictul israeliano-palestinian (1948 – prezent), Războiul din Coreea (1950-1953), Criza din Suez (1956-1957), Războiul Afganistan-URSS (1979-1989), Războiul din insulele Falklands (1982), Războiul din Ucraina (2013-prezent) … în care cele două superputeri au ocupat, ca și în Siria, poziții divergente.

SUA și aliații au condamnat intervenția militară rusă în Siria. Alte state, cum ar fi China, au salutat-o, ca fiind cea mai viabilă luptă împotriva terorismului. Rusia a bombardat nediferențiat rebelii, nu numai pozițiile ISIS. Ajutorul dat de americani rebelilor moderați care luptau împotriva lui al-Assad s-a dus pe apa sâmbetei, deoarece aceștia au devenit între timp ținta avioanelor rusești. Sfârșitul prematur al intervenției rusești a fost provocat, în mare masură, și de costurile mari, vehiculându-se o sumă de o jumătate de miliard de dolari pentru cinci luni de luptă. Probabil că Putin ar mai fi dorit câteva luni de lovituri aeriene, însă a fost constrâns de scăderea bugetului. Economia Rusiei suferă în ultimii patru ani cum probabil n-a făcut-o niciodată începând cu 1991. Sancțiunile Vestului ca urmare a alipirii peninsulei Crimeea încep, treptat, să-și facă simțită prezența. Cu toate că susținerea internă pentru Putin este în continuare ridicată, o dată cu apariția tot mai pregnantă a nemulțumirilor sociale, rușii își vor da seama că Vestul nu le este dușman și că poate exista printre ei și alt politician, eventual mai puțin autoritar și mai democrat, care să le fie președinte.

O dilemă a dat bătăi de cap. Anume „dușmanul dușmanului meu îmi este prietenˮ? SUA și-au dorit ca Assad să plece de la putere, dar au luptat și împotriva ISIS și al al-Nusra (al-Qaeda în Siria), care sunt unele dintre cele mai puternice forțe care luptă să-l debarce pe Assad. De aceea intervențiile străine au avut efecte întârziate sau neconcludente. Unii rebeli, din opoziție sau din al-Nusra au luptat să-l schimbe pe al-Assad, președintele care direct sau indirect e responsabil probabil de un genocid, în același timp acești rebeli sunt considerați sau poate chiar sunt într-un fel, teroriști. Ce e de făcut? Rusia nu s-a gândit foarte mult. Pentru că aceștia încearcă să debarce puterea „legitimăˮ a unui stat prieten, ei au intervenit în favoarea guvernului, trecând prea ușor peste lipsa de umanitate a președintelui țării, care a dovedit ca nu iubește deloc criticile constructive. Americanii, turcii, saudiții au tratat diferențiat rebelii, ajutându-i pe cei „moderațiˮ să lupte împotriva lui al-Assad, cu toate că banii astfel cheltuiți, nu puțini, nu și-au atins deloc țelul din cauza intervenției rusești. Unde mai pui că Rusia a acuzat direct Turcia că ar fi închis ochii în fața ISIS și n-ar fi făcut deloc ce ar fi putut face în anumite cazuri, ocupându-se mai mult de kurzi, care fac atentate pe teritoriul ei.

În efortul de urcare a ierarhiei geopolitice, Rusia cheltuiește enorm. Face zboruri în apropierea coastelor californiene, trimite submarine în apropierea cablurilor de telecomunicații de pe fundul Atlanticului, intră cu submarinul în apele Suediei, încearcă să submineze interesele americane în anumite părți ale lumii etc. Toate aceste acțiuni agresive au un un cost enorm, care nu se știe câți ani vor mai putea fi susținute dintr-un buget în scadere.

sursa pozei