Unde mai jucăm baschet?

Zilele trecute am ajuns pentru prima dată în Grand Arena Berceni la Decathlon. Și cum mă plimbam eu printre rafturi, am ajuns la secțiunea baschet. Nu m-am putut abține să pun mâna pe o minge, să o bat de două, trei ori, “ca pe vremuri”. O poftă nebună “de joacă” m-a cuprins, dar și o întrebare. Unde se mai joacă baschet în București? Și când spun baschet, mă refer la jocul de pe vremuri, în curtea școlii, trei la trei. Nu în sală, ci “la liber”. Și acum îmi aduc aminte cum la 14-15 ani, după școală, ajungeam acasă, aruncam ghiozdanul, înhățam mingea de baschet și fugeam pe terenul școlii din apropiere. Cadoul meu de intrare la liceu din partea părinților a fost o minge de baschet pe modelul celor de la Harlem Globetrotters. Dar să revenim la întrebare. Marea majoritate a școlilor au desființat terenurile de baschet. Plus că accesul în curtea școlilor e mai greu de făcut decât pe un stadion sau la teatru. 🙂 În parcuri am văzut că au amenajat terenuri de baschet și fotbal. Dar mereu găsești locul ocupat de fotbaliști. Deci, unde mai putem arunca civilizat la panou în anul domnului 2017?

 

sursa foto

Leave a Reply