Întâmplări adevărate

aanaf-new-logo

Trăim într-o lume consumeristă. A marilor centre comerciale, a micilor magazine de proximitate. De câteva luni în ecuația stabilă dintre client și magazin a intervenit un nou factor. ANAF-ul. Iar acea legătură intimă între client și vânzător s-a schimbat. Cum am realizat asta? Zilele trecute mă aflam într-o zonă diferită a capitalei. Căldură mare, RATB plin, transpirație, tot tacâmul. Ajung la destinație și mânat de o sete năprasnică mă arunc în primul Shop&Go ieșit în cale pentru o sticlă de apă. Stau la coadă. În fața mea o doamnă respectabilă cu un coș plin. Mă observă, mă analizează, vede doar sticla de apă și îmi zice că pot achita înaintea ei. “Eu sunt de-a casei. Poftiți dumneavoastră că și așa aveți doar o sticlă de apă.” În timp ce doamna mi se adresa am observat-o pe casieră cum dintr-o dată a devenit atentă la discuție. Îi mulțumesc politicos doamnei, și într-un final îmi vine răndul să achit. Ei, și aici surpriza. Apa și un pachet de țigări făceau undeva la 16 lei și 18 bani. Casiera mi-a înmânat restul de la 20 de lei fix 3 lei si 82 de bani. Da, da. Doi bănuți din aceia aurii. 🙂 Spre deosebire de magazinul non-stop de la parterul blocului meu, unde eu sunt „de-al casei” și nu se mai eliberează nici măcar bon fiscal, d’apăi restul la centimă. Concluzia ar fi că, noul factor al ecuației numit ANAF strică acea comuniune om – magazin de proximitate inducând o stare de paranoia și frică în rândul casierelor. 🙂

sursa pozei

Bizar

untitled4

Ieri după amiază mi-am uitat portofelul la muncă. În el, abonamentul RATB. Ieri seara m-am plimbat cu RATB-ul prin oraș conștient fiind de faptul că am portofelul la mine. Azi de dimineață în drum spre muncă, în același RATB mă sună colegele de la munca să-mi spună de portofel. Nici nu închid bine telefonul că se și suie controlorii. Dă-i munca de convingere cu ei. Invită-i la tine la muncă, etc. Noroc că, ori erau grabiți, ori erau sictiriți, m-au lasat în pace. Bizar nu?…..