Supunere

Ieri am pomenit de Michel Houellebecq și a lui Supunere. Astăzi este timpul să-i cunoaștem mai bine.

Supuneresursa pozei

“Michel Houellebecq pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, eseist, romancier şi regizor, el este, începând din anii ’90, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani. Ca romancier publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte)  „scandalosul“ Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie a autorului – Platforma, (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La Carte et le territoire), probabil cel mai puţin controversat roman semnat de Houellebecq, e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidenţă tragică, a fost ziua atentatului din redacţia Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale.” sursa

Bestseller al editurii Humanitas Fiction la Bookfest 2015, “Supunere” a apărut în Franţa pe 7 ianuarie, în aceeaşi zi cu tragicul eveniment petrecut în redacţia revistei Charlie Hebdo. Autorul îl include în genul PF (political fiction). Cităm puțin din descriere: “François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul “căutării fericirii”?” sursa

De ce am citat descrierea “oficială” și nu am scris eu o recenzie? Pentru că fiecare înțelege atfel cartea pe măsură ce o citește. Eu, spre exemplu am descoperit, pe lângă ideile transmise ieri, un autor uitat: Joris-Karl Huysmans. Este destul de greu de găsit, l-am comandat, sper să merite așteptarea. Mie mi-a plăcut cartea și o recomand cu mare plăcere. Pentru cine o dorește în format electronic, am câteva recomandări așa că dați mail cu încredere la utopianangel [at] outlook.com. sursa pozei

Poezia e altceva?

Poezie
sursa

Poezia e altceva?

nu trebuie sa povestesti în poezie – am citit
un sfat catre un tânar poet – deci sa nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineata, si asezându-se pe pat
astepta sa i se linisteasca respiratia, cu fata în mâini –
sa nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în fata oglinzii, când
se pieptana încet. sa nu-mi marturisesc spaimele
lânga fata ei înstrainata, întoarsa de la mine.
sa nu umblu cu versuri, ca si cu oglinda în mâini
în care se rasfrâng acele dimineti cu lumina cenusie
dinainte de zori. poezia nu trebuie sa fie reprezentare,
serie de imagini – asa scrie. poezia
trebuie sa fie vorbire interioara. adica
tot eu sa vorbesc despre fata ei înecându-se, cautându-si
respiratia? însa atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre fata ei, despre miscarile încetinite prin straturi
de remuscari tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
si ea – adevarata ei fiinta atunci?

Mircea Ivănescu

Cartea lunii ianuarie

După cum spuneam aici, cartea lunii ianuarie a reprezentat-o “Omul din castelul înalt” de Philip K. Dick. 

Pentru cei ce nu-l cunosc pe PKD iată câteva lucruri interesante despre el: “a fost un scriitor și eseist american, a cărui operă publicată a aparținut aproape în întregime genului science fiction. Dick a explorat teme sociologice, politice și metafizice în romane dominate de corporații monopoliste, guverne autoritariste și stări de conștiință alterată. Tema centrală a operelor târzii ale lui Dick reflectă interesul personal în problemele de metafizică și teologie. Deseori s-a inspirat din experiențele sale de viață, explorând abuzul de droguri, paranoia, schizofrenia și experiențele transcendentale” via Wikipedia.

Și acum puțin despre roman, poate poate vă stârnesc pofta de a-l citi. În acest roman, PKD îmbină science fictionul cu istoria alternativă. Mai exact, el își imaginează o lume în care Germania și aliatele ei, Japonia și Italia, au câștigat cel de-al doilea război mondial și conduc lumea. America este împărțită în trei regiuni, coasta de vest apartine Japoniei, coasta de est Germaniei și o zonă liberă în care își duc viața cei ce au reușit să fugă de regim. Actiunea romanului are 4 planuri principale care alternează, interacționează și rezultă unul din altul și de 4 personaje principale. Este vorba de domnul Childan care deține un magazin de antichități, de misionarul comercial în San Francisco-ul japonez – domnul Tagomi, Juliana Frink – instructor de judo și Dl. Baynes, un industriaș suedez bogat, care este, de fapt, Rudolf Wegener, căpitan în serviciul de contraspionaj marin al Reich-ului. Nu spun mai multe, vă las să descoperiți singuri firul narativ și ideile din spatele cuvintelor. Un singur lucru mai vreau să menționez, frumusețea acestui roman derivă din multitudinea de interpretări ale acțiunilor personajelor principale plasate cumva într-o lume utopică.

Cum ziceam, fac cadou această carte din biblioteca mea celui/celei care îmi va propune (cu argumente) o carte a lunii martie. Cartea lunii februarie, după cum ați văzut pe Goodreads, este “Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee.

Tehnici de supravieţuire în Arctica

recomandam zilele trecute două cărți interesante ale lui Dan Simmons – Hyperion și Căderea lui Hyperion. Iată că am primit de la un cititor prin poșta redacției o recenzie a unei cărți a autorului de mai sus și anume: The Terror. Îi mulțumesc pe această cale și îi aștept scrisorile cu plăcere.

HMS Terror“Cartea e pentru cititori care iubesc nordul şi cărora gustul frigului le curge prin sânge, pentru cei care visează la deliciile răcorii din Alaska, Rusia ori Canada. Dacă îţi place gerul, viscolul şi întunericul, atunci ai nimerit bine. Un singur lucru îţi mai trebuie ca să te apuci de citit – rezistenţă. Pentru că ai în faţă aproape 1.000 de pagini. Autorul pare să fi consultat o întreagă bibliografie pe subiect. Deranjant este că ţine cu tot dinadinsul să ne dovedească şi nouă asta. Stilul devine sufocant la un moment dat din cauza inundaţiei de amănunte. Astfel încât băutul unui pahar de tărie stârneşte amintiri proustiene care se întind pe zeci şi zeci de pagini.

Dan Simmons se dovedeşte a fi un fel de Jack London pentru cei puţin mai în vârstă. Mixează realismul supravieţuirii cu goticul, intertextul, mitologia. Subiectul cărţii gravitează în jurul expediţiei lui John Franklin, navigator englez din secolul al XIX-lea. După cum bine se ştie, Anglia era atunci cea mai mare putere maritimă a lumii. Şi avea de gând să-şi păstreze titulatura cu orice preţ. Astfel că Royal Navy a cercetat planiglobul să vadă dacă nu mai este ceva de descoperit şi a dat peste Pasajul de Nord-Vest. Un segment al acestuia rămăsese pată albă, aşa că s-a organizat o expediţie formată din două vase, HMS Erebus şi HMS Terror ca să plece where no one has gone before. Destinaţia era nordul Canadei, acel labirint de insule vizibil pe orice hartă a lumii, dintre America şi Polul Nord. Se căuta o rută care să lege Atlanticul de Pacific. (După ce s-a dat în folosinţă Canalul Panama, în 1914, treaba asta a fost rezolvată şi vasele n-au mai avut nevoie să o ia pe acolo). Dar vorbim de mijlocul secolului XIX, anume 1845.

Cele două corăbii mai sus menţionate erau perlele de zonă arctică ale flotei engleze. Ranforsate cu lemn şi oţel, dotate cu cele mai puternice motoare, încărcate până la refuz cu tot soiul de provizii … nimeni nu se îndoia de reuşita misiunii lor. Comandandul expediţiei, John Franklin, călătorea pe nava mai mare, Erebus. Căpitanul acesteia este James Fitzjames, iar al celeilalte, Francis Crozier. Acesta din urmă este, într-un anume fel, protagonistul romanului. După o escală pe coasta Groenlandei, vasele sunt surprinse de o iarnă timpurie şi rămân blocate în gheaţă lângă Insula King William, în 1846. Aşteaptă vara următoare în speranţa că dezgheţul le va permite să-şi continue drumul. Dar gheaţa nu cedează şi viitorul le apare în culori negre.

Acesta este punctul în care debutează povestea. Capitolele nu au fir cronologic în prima jumătate a romanului. Faptele sunt narate din perspectiva câtorva personaje. Peisajul glaciar, descurajant năvăleşte peste tine şi te prinde ca-ntr-o cursă din care nu poţi scăpa. Ȋmprejurimile au tonuri sumbre, apăsătoare, triste, stilul lui Werner Herzog (Encounters at the end of the world). Speranţa dispare treptat pe măsură ce mult-aşteptatul dezgheţ întârzie să apară. Proviziile de hrană se împuţinează, jumătate din conserve sunt descoperite stricate (metalul îi contaminează cu plumb), vânatul lipseşte sau e viclean, tuberculoza şi scorbutul le dau de furcă tot mai mult, revolta e pe cale să izbucnească. Pe lângă toate acestea oamenii încep să fie răpiţi de pe lângă corabie de către un animal misterios, care îşi face veacul prin ascunzişurile crestelor de gheaţă. Din unele relatări bestia seamănă cu un urs polar, însă unii jură că l-au văzut mergând şi în două picioare. Gloanţele nu pot doborî prădătorul care face o pasiune pentru istoviţii marinari. The thing on the ice e pe buzele tuturor şi nimeni nu mai îndrăzneşte să plece neînarmat. Ciudata fiară dă mereu târcoale pe unde se îngână lumina focurilor cu întunericul ca lupanii din filmul The Grey (2011).

Monotonia faptelor se rupe când un eschimos care făcea turism în zonă este împuşcat mortal, iar tânăra lui însoţitoare este adusă pe corabia prinsă în gheaţă. Se constată că are limba retezată şi că nu poate vorbi, drept pentru care primeşte numele de Lady Silence. Marinarii cred că „vrăjitoareaˮ ascunde ceva şi nu o privesc cu ochi buni. Tânărul locotenent Irving are sarcina s-o supravegheze pe străină. Lucrurile par să se îndrepte către soarta pilotului din The Snow Walker (2003) sau către cea a lui Jon Snow cu a lui sălbatică Ygritte dincolo de Zidul de Nord din Urzeala Tronurilor de acum vreo două sezoane.

Nu lipsesc din corpul romanului nici stropii de intertextualitate. Unul dintre marinari îşi aminteşte de povestirea unui obscur american pe nume Poe, apărută cu vreo doi ani înainte să se îmbarce ei în expediţie. Şi cu ocazia anului nou organizează o scenetă a cărei coregrafie este inspirată de acolo. Ȋn poveste, prinţul Prospero vroia să scape de ciuma care bântuia pământul. Ca să-şi distreze invitaţii, decorează mai multe camere în culori diferite, iar ultima dintre ele o vopseşte în roşu aprins. Desigur, e vorba despre Masca morţii roşii. Cu ajutorul unui schelet de lemn şi a pânzelor de rezervă, marinarii dau naştere aceluiaşi labirint.

După doi ani captivi în marea îngheţată oamenii hotărâsc că e timpul să se salveze pe jos. Dar încotro? Peste tot numai creste de gheaţă, vânturi teribile, temperaturi de -30 de grade. Plus fiara care se învăţase cu deliciul sângelui de om. Odiseea lor chinuitoare pare că nu-i duce nicăieri. E un efort demoralizant, cu piedici de tot felul. Pe lângă fiara misterioasă mai există un antagonist, de această dată uman, care ar stârni cu siguranţă orgoliul lui chef Hannibal.

Un artificiu textual este jurnalul chirurgului Goodsir, care consemnează faptele cu o minuţiozitate care te sperie, de parcă plecase în căutarea timpului piedut. Pe lângă belşugul detaliilor mai există un lucru dezamăgitor pentru unii dintre cititori. Anume finalul. Stilul poetic din ultima sută de pagini distonează cu ansamblul. E din alt film. Realismul istoric face casă bună cu horrorul gotic, dar mitologia inuită (eschimosă) din final parcă nu-şi găseşte locul. Unii ar putea reclama lipsa de rezolvare a conflictului. Alţii ar simţi suficientă cosmogonia inuită.

Cartea a fost tradusă în română sub titlul „HMS Terrorˮ, abrevierea însemnând Her Majesty’s Ship. Această variantă nu reflectă însă conţinutul. Romanul nu este despre corabia propriu-zisă. The Terror face referire la altceva şi nu la ambarcaţiune. Sugerează oroarea, spaima, groaza, frica omului captiv în pustiul alb şi care încearcă să nu-şi piardă umanitatea, să nu cadă în capcana lui chef Hannibal. Teroarea poate fi la fel de bine fiara asemănătoare ursului polar care sălăşuieşte printre gheţuri. Asemănătoare doar în aparenţă. Sau poate chiar starea de animalitate în care se transformă omul sub imperiul foamei şi al disperării. Teroarea mai vorbeşte şi despre altfel de ispite printre care bărbatul trebuie să-şi croiască drum, în mijlocul iadului din zona arctică, dexteritate specifică marchizului de Sade.

Una peste alta este o lectură pe cinste dacă eşti genul care obişnuieşte să se desfete cu voluptate în geografia imaginară a polilor. În viaţa reală toată lumea îşi doreşte stabilitate, siguranţă, dar în ficţiune lucrurile trebuie să fie ale dracului, să meargă din rău în mai rău ca să fi satisfăcut ca cititor.”

B.A.

Câteva recomandări

Chiar nu puteam să trec cu vederea reducerile de pe site-ul Nemira. Cum mă știți pasionat de SF, dar nu numai, m-am gândit să vă arăt și vouă câteva cărți „must-have” (zic eu) în bibliotecă.

Aș începe cu Wyrm al lui Orson Scott Card la un preț excelent. Apoi cu cele două romane ale lui Dan Simmons: Hyperion și Căderea lui Hyperion ambele la doar 40 de lei. O altă recomandare ar fi Omul din castelul înalt a lui Philip K. Dick, desemnată cartea lunii ianuarie aici pe blog și carte pe care o puteți câștiga la finalul lunii printr-un simplu comentariu. Mie unul îmi plac și antologiile de SF astfel încât mi-am comandat The Year’s Best Science Fiction (vol 7) cu o reducere de 75% la numai 9 lei.

Pentru cei ce sunt pasionați de Stephen King puteți găsi clasicele Misery, Carrie sau Dolores Claiborne la prețuri de până la 15 lei. Nu lipsesc nici Rodica Ojog Brașoveanu și Raymond Chandler cu ale lor bine cunoscute romane polițiste.

Pentru pasionații de literaura postmodernistă îl recomand pe Julian Barnes cu ale lui romane Cafe au lait, Tristeți de lămâie sau Sentimentul unui sfârșit toate la reducere de 50 la sută.

În speranța că v-am trezit interesul, vă invit la lectură.