London – Take #3

Ca o paranteză, se pare că postul de ieri a ajutat echipa României să mai stabilească un record. După recordul cu cea mai mare audiență la un meci de rugby (România – Irlanda, 89.216 spectatori) ai noștri stejari s-au hotărât să se joace cu inimile noastre, în meciul împotriva Canadei, reușind să întoarcă un neverosimil 15-0 pentru adversari în minutul 50 la 15-17 pentru noi în minutul 80.

Dar să revin la povestea mea. Am ajuns și la ultima zi petrecută pe tărâmuri londoneze. Ziua a inceput relaxant, cu o mica plimbare în jurul hotelului și prin zona stadionului Wembley. Am admirat clasicele căsuțe englezești dar și “state of the art”-ul clădirilor de birouri.

Cu bagajele pregătite la recepția hotelului așteptam venirea autocarului ce urma să ne ducă la Heathrow. Mai o poveste, mai o glumă, ajunge autocarul și plecăm spre aeroport. După o cursă de 50 minute ajungem la aeroport și acolo surpriză. Bagajul meu rămăsese la hotel. Și cum o nenorocire nu vine singură, aveam în bagaj și portofelul ce conținea buletinul și pașaportul. Deci nu puteam face check-in-ul pentru avion. O panică maximă s-a instaurat. Cu ajutorul colegilor mei din grup, dar și cu ajutorul lui Ted (managerul hotelului) am rezolvat la secundă această problemă. Și țin să le mulțumesc încă odată și pe calea blogului pentru ajutorul lor. Spun numai că check-in-ul se inchidea la 14.10 iar eu la 14.07 alergam prin aeroport cu geanta în brațe.

Astfel se încheia o experiență fantastică în Londra, o excursie în care m-a întâlnit cu civilizația britanică, în care am ajutat la stabilirea unui record mondial și am cântat imnul României pe Wembley, mi-am uitat bagajul la hotel și am fost la secundă să ratez întoarcerea acasă.

În final vreau să mulțumesc celor de la Berea Stejar care au făcut posibilă această excursie, vreau să mulțumesc colegilor din grup – “a tunat și ne-a adunat” cum a spus cineva și vreau să le mulțumesc Stejarilor care prin calificarea la cupa mondială ne-au dat oportunitatea de a-i vedea live.

London – Take #2 – Bonus

După cum spuneam ieri, postul de azi este dedicat meciului România – Irlanda de pe Wembley. Nu ar fi fost corect din partea mea să nu aloc acestui eveniment un post întreg.
Iată-mă așadar duminică după-amiaza în cartierul londonez Wembley, în așteptarea meciului. Tricoul galben pregatit, aveam și cântecele la noi și bine înțeles buna dispoziție. Coborând în lobby-ul hotelului am dat peste o mână de suporteri irlandezi care nu ne-au lăsat să plecăm până nu am făcut poze cu ei.
Inainte de meci
Wembley este impunător. El a fost deschis în 2007, și a fost construit pe locul vechiului Stadion Wembley care a fost demolat în 2003.Arena găzduiește meciuri de fotbal cum ar fi finalele FA Cup și meciurile de acasă ale echipei naționale de fotbal a Angliei. Cu 90.000 de scaune el este al doilea stadion după mărime din Europa.

De la intrare în stadion, până la locurile noastre am făcut nu mai mult de 10 minute, ceea ce m-a dus cu gândul la meciurile României la fotbal de pe stadionul Național când stăteam cam o oră până să intru pe stadion. Asta în condițiile în care la meciul România – Irlanda a fost stabilit un nou record de audiență pentru un meci de rugby, 89216 persoane prezente.

Atmosfera pe stadion a fost incredibilă. S-a cântat, s-au făcut valuri, s-a băut bere și s-au făcut poze. Și acum mi se face pielea de găină când mă gândesc la intonarea imnurilor. Ceea ce a urmat a fost un meci fantastic în care naționala noastră a încercat să țină piept irlandezilor. Din păcate nu s-a putut, scorul final fiind 44-10 în favoarea irlandezilor.

La finalul meciului, Florin Surugiu şi-a cerut iubita în căsătorie, moment imortalizat și de colegii mei de grup.

meci 2

Oamenii au petrecut până noaptea târziu, umplând barurile, pub-urile și restaurantele din jurul stadionului. O experiență extraordinară, “once in a life time” cum zice englezul.

Astăzi, România întâlnește Canada de la ora 18.45 pe King Power Stadium din Leicester. Le urez succes băieților și Hai România! Hai Stejarii!

London – Take #2

Cea de a doua zi în capitala Angliei se anunța extrem de încărcată. Cu trezirea la ora 7 dimineața și micul dejun la 8. Am renunțat la celebrul “English Breakfast” nu de alta dar urma o zi extrem de lungă și nu eram sigur că stomacul meu ar fi rezistat la un asemenea “bombardament” la prima oră a zilei.
La ora 9 am început turul Londrei, prima oprire fiind Memorialul Albert. Situat în grădinile Kensington, vis-a-vis de Royal Albert Hall, a fost comandat de către regina Victoria în memoria soțului ei, Albert, care a murit de febra tifoidă în 1861.

Următorul popas a fost la Palatul Buckingham. Fiind o zi de duminică, plin de lume, turiști din toate țările. Palatul Buckingham, poate cel mai faimos palat din Londra, și-a deschis porțile publicului în 1993 veniturile încasate fiind destinate restaurării castelului Windsor. Nu am intrat, ne-am bucurat de imaginea de ansamblu.

Trecând prin Trafalgar Square am ajuns la Westminster Abbey, locul de încoronare a regilor și reginelor Angliei. Prima încoronare a avut loc în 1066, William Cuceritorul fiind încoronat rege. Ultima încoronare a fost chiar a actualei regine, Elisabeta a II-a. Imediat lângă se găsește Palatul Parlametului cu al său Big Ben și Victoria Tower.

Ultimul obiectiv pe lista a fost St. Paul’s Cathedral, catedrala terminată în 1710 ce adăpostește faimoasa Galerie a șoaptelor dar și Galeria de Aur.
Și pentru că după atâta plimbare este nevoie și de puțin repaos și mâncare, ne-am oprit într-un mic pub din City-ul Londrei pentru o portie de “fish and chips” scăldată în bere.

Partea a doua a zilei a fost rezervată meciului echipei de rugby a României contra Irlandei, dar pentru a păstra puțin suspansul și pentru a celebra meciul de mâine contra Canadei o să citiți despre acest eveniment într-un post viitor.

London here i come!!!

uk-flag-with-london
Parcă Cohelo a scris: “Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” Nu sunt un mare fan al scriitorului dar cred că o gândire pozitivă și o mare doză de optimism ajută la atingerea scopului. Dar până la atingerea fericirii trebuie mai întâi să fii trist. Nu știu cine a “inventat” această regulă dar ea se aplică din plin.
Și acum povestea mea: Am văzut la domn’ profesor Make (sper că îmi permite să-i spun așa) concursul. Am stat eu pe gânduri cât am stat, am cugetat mai ceva ca un ardelean autentic și într-un final apoteotic m-am hotărât să mă filmez și să mă înscriu în concurs. Totul a fost pe fast forward și numai norocul/universul a făcut ca Make, împreună cu maestrul de ceremonii Chinezu au decis să prelungească concursul cu încă două zile. Am avut timp să prelucrez filmul, să îl aranjez și să îl urc pe site. Între timp, am intrat și pe Berea Stejar, sponsorul oficial al echipei naționale a României, înscriindu-mă la un concurs ce avea de asemenea premii în bilete pentru Londra. Buuuun. Ieri așteptam cu nerăbdare(mai ceva ca rezultatele la BAC) rezultatele deliberări juriului. 🙂 Aseară am văzut, cu puțină tristețe, fericiții câștigători ai celor șase bilete pentru Londra. Am zâmbit și am mers mai departe. Și aici intervine universul/șansa pentru că pe la prânz așa, am fost sunat de o domnișoară de la Berea Stejar să mă anunțe că am câștigat acel bilet mult dorit pentru Londra. Acel bilet ce îmi va permite să văd pe viu un meci din cadrul Rugby World Cup 2015.

Așa că, dragii mei, datorită norocului/întâmplării dar și a dorinței voi ajunge la Londra. Și nu numai la Londra ci și pe magnificul Wembley. Voi avea șansa să cânt imnul României pe acest stadion și sper, după cum am spus și în filmuleț, să reușim un meci mare. Hai România! Hai Stejarii! Mulțumesc Stejar!

sursa pozei