Două de pe NETFLIX

Pentru azi vin în atenția voastră cu două seriale de pe Netflix. Unul nou, lansat pe 10 februarie și unul mai vechi ce a ajuns deja la seria a 3-a. Să începem cu primul:

Abstract – The art of Design

Serialul, proaspăt lansat pe 10 februarie, propune opt episoade în care întâlnim oameni ce s-au făcut remarcați în domeniul arhitecturii, scenografiei și a designului de interior – Bjarke Ingels, Es Devlin, Ilse Crawford, în domeniul designului grafic – Paula Scher, al designului de automobile Ralph Gilles, al designului pantofilor sport de la recunoscutul brand NIKE – Tinker Hatfield, precum și ilustratorul Christoph Niemann și fotograful Platon.

Episoadele sunt produse de diferiți regizori, inclusiv Morgan Neville, cel care a regizat documentarul ce a câștigat Oscarul în 2014 – 20 Feet From Stardom.

Dar să lăsăm trailer-ul să spună mai multe:

Chef’s Table

Chef’s Table merge în interiorul vieții și a bucătăriei a șase dintre cei mai cunoscuți bucătari internaționali. Fiecare episod se concentrează pe un singur bucătar și prezintă stilul lor unic de viață și de creație în bucătărie.

În primul sezon i-am admirat pe: Massimo Bottura, Dan Barber, Francis Mallmann, Niki Nakayama, Ben Shewry și Magnus Nilsson. În sezonul doi pe: Grant Achatz, Alex Atala, Dominique Crenn, Enrique Olvera, Ana Ros și Gaggan Anand. Iar pentru sezonul 3, ceva nume noi:  Jeong Kwan, Vladimir Mukhin, Nancy Silverton, Ivan Orkin, Tim Raue sau Virgilio Martinez.

Bonus Track:

Există un sezon din Chef’s Table ce intra în lumea bucătărie franțuzești. Tot pe Netflix, tot cu preparate spectaculoase, tot cu stele și poveștile lor.

Enjoy!

Netflix și România

Acum, că a trecut nebunia articolelor legate de Netflix, m-am gândit să scriu și eu pe tema aceasta. Nu de alta, da am auzit că dă bine la indexare. 😀

După cum știți, sunt avid consumator de filme și seriale. Netflix mi se adresează fix mie. Îmi spune: “Nu te mai agita să cauți serialele preferate pe Cucirca sau ultimele filme pe FilmeHD. Vino la noi. Pentru câțiva euro pe lună, ți le oferim la pachet pe toate, într-o calitate bună, pe orice device vrei și mai ales într-o formă legală.”

Din păcate nu o să prindă. Pentru că românul e pișcotar prin născare. Nu contează că cei 8 euro sunt un mizilic. Dacă se poate gratis, gratis să fie. Ce dacă mi se blochează episodul de 5 ori în treizeci de minute, e gratis. Această atitudine este peste tot în jurul nostru. Nu se referă doar la filme și seriale. Se vede în viața de zi cu zi. Se vede în hipermarchet, se vede în piață, se vede în mall-uri. De ce să dai bani dacă îl poți avea gratis? Poate vreau să redicrecționez cei 8 euro către Dolce (pentru cele 4 canale Dolce Sport). Și astfel de exemple sunt multe.

Concluzia este că, până nu avem o lege clară și dură împotriva piraterie niciodată în România nu o sa prindă site-urile gen Netflix, Voyo și altele.